EXCLUSIV | Mihaela Buzărnescu vorbește despre culisele unei situații neplăcute în care au pus-o organizatorii de la Madrid și întâlnirea cu Maria Șarapova. Comportamentul „Mashei” văzut prin ochii lui „Miki”

EXCLUSIV | Mihaela Buzărnescu vorbește despre culisele unei situații neplăcute în care au pus-o organizatorii de la Madrid și întâlnirea cu Maria Șarapova. Comportamentul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (32 WTA), a doua „rachetă” a României în clasamentul WTA, ne-a împărtășit impresii din turneul de la Madrid, unde duminică s-a duelat cu Maria Șarapova (4-6, 1-6 în primul tur). Nemulțumită că organizatorii au programat-o prea devreme, în condițiile în care sâmbătă disputase finala de la Praga, „Miki” a povestit pentru ProSport culisele situației incomode cu care s-a confruntat la competiția Premier Mandatory.

Surpriza neplăcută de care a avut parte Buzărnescu înaintea meciului cu Șarapova: „Mi s-a spus că voi intra pe teren cât mai târziu. Dar când am văzut programul…”

Mihaela a fost dezamăgită de faptul că, deși organizatorii i-au promis că va evolua cât mai târziu, ea a trebuit să intre pe teren în al treilea meci al zilei de duminică. Situația a iritat-o pe bucureșteancă, mai ales că pentru Petra Kvitova, oponenta ei de sâmbătă, s-a găsit înțelegere, cehoaica jucand în sesiunea de seară, mai exact în a 5-a partidă. Buzărnescu s-a putut odihni prea puțin din cauză că în urmă cu 24 de ore jucase la Praga, așa că i-a cerut explicații unui oficial al turneului din Madrid. Iată ce răspuns a primit:

„Mi s-a spus că meciul cu Șarapova va fi programat mai târziu. Dar seara, când am ajuns la Madrid, am văzut ordinea de joc și am sunat persoana care se ocupa de program. Mi s-a explicat că decizia s-a luat pe baza mai multor motive, și pentru că ea s-a aflat pe locul 1 și e câștigătoare de Mare Șlem. Din cauza televiziunilor, nu s-a putut juca mai târziu, asta ar fi fost dorința celor care au transmis meciul. Mai târziu de meciul 3 nu s-a putut. Am fost puțin dezamăgită, dar în același timp a trebuit să accept, pentru că și celelalte fete care au jucat sâmbătă la Praga și Rabat au intrat duminică la Madrid. Din păcate, eu sunt singura care a pierdut”, a povestit sportiva în vârstă de 30 de ani.


Credit foto: Jimmie48.

Mihaela a lăsat emoțiile deoparte în fața Mariei: „Am intrat hotărâtă pe teren și am simțit că suntem de nivel apropiat”

Buzărnescu nu a avut de ales și a intrat pe arena „Arantxa Sanchez” la ora stabilită, iar lipsa resurselor fizice nu s-a simțit în setul inaugural. Românca s-a ținut tare în fața Șarapovei, dar regretă că a avut ghinion într-un moment cheie: „Am fost aproape de ea în primul set și mi-a părut tare rău că la 4-5 nu am reușit să îmi țin serviciul, ea a avut câteva mingi pe tușă, iar eu am dat la un centimetru afară. Deci se putea mai bine, revenisem frumos de la 2-5. Dar ea a jucat solid. Serviciul i-a funcționat bine, mi-a fost greu.

Pot spune că am jucat mult mai bine decât la Shenzhen (n.r. – Buzărnescu a cedat cu 6-3 6-0 contra Șarapovei). Dar ea s-a mișcat neașteptat de bine pe zgură. Serviciul, în primul rând, i-a mers foarte bine. Spre deosebire de meciul de la Shenzhen, în care am avut foarte mari emoții, acum am intrat hotărâtă pe teren și am simțit că suntem de nivel apropiat. Nu mi-am spus în niciun moment: ‘Vai, este Șarapova! Nu am nicio șansă’. Cred că ea va avea rezultate bune săptămâna asta”, a spus Buzărnescu despre confuntarea cu Șarapova.

„Mi se pare normal ce face Șarapova. Nu m-a deranjat că striga atunci când lovea mingea. Eu eram în lumea mea”

Multe jucătoarea au fost iritate de-a lungul timpului de comportamentul Mariei Șarapova, dar mai ales de strigătele marcă înregistrată pe care rusoaica le eliberează după ce lovește mingea. Mihaela are însă o reacție plină de fair-play la adresa Mariei: „Mie mi se pare normal ce face ea, fiecare jucătoare se bucură în felul ei și trebuie acceptat acest lucru. Pe mine chiar nu mă deranjează dacă strigă atunci când lovește sau dacă se încurajează la anumite mingi. Nu m-a deranjat în niciun fel. Și eu la rându-mi m-am exteriorizat așa cum am simțit. Nici nu m-am gândit vreo clipă la așa ceva. Eu eram în lumea mea”, ne-a mai declarat, râzând, noua senzație a tenisului românesc.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×